Alimente pentru slăbit, mănânci echilibrat și te bucuri de viață
Când te decizi că vrei să elimini kilogramele în plus, nu te concentra pe un anumit tip de alimente, ci mai degrabă pe numărul de calorii, carbohidrați, proteine și grăsimi. Sunt o mulțime de alimente pentru slăbit, însă o dietă corectă și valoarea ei nutritivă stabilește cât e de ușor să menții o balanță a substanțelor beneficie și dacă mesele o vor menține. Iată câteva idei de alimente și soluții pentru a te bucura de un corp așa cum visezi tu.
Reguli simple
Mulți nutriționiști spun că ar trebui să te focusezi pe următoarea regulă: o jumătate legume, verdețuri și fructe, restul – proteină și carbohidrați în măsuri egale. Alte surse recomandă că unele alimente pentru slăbit ar trebui să fie gătite într-un mod în care proteina și carbohidrații să nu fie mixați în timpul mesei, dar să ajungă separat în organism. Ambele elemente vor fi dizolvate mai repede în stomac, iar balanța de bază-acid se va menține corect.
Când vorbim despre o alimentație corectă, atunci știm că ea este una dintre soluțiile prin care putem preveni multe probleme de sănătate, iar unele chiar se rezolvă. Să alegi produsele pentru o dietă echilibrată înseamnă să participi la buna funcționare a sistemului digestiv, metabolismului, a sistemului renal și cardiovascular.
Optează combinația de proteină cu carbohidrați complecși. De exemplu, leguminoasele cu orez brun, hrișcă sau mei.
Fibrele sunt foarte importante pentru sistemul digestiv. Le găsești în sfeclă, ridiche, țelină, salate etc.
Proteina o găsești în carne slabă, pește, fructe de mare sau produse lactate fermentate.
Ce să nu faci?
Nu încurajăm consumul carbohidraților cu produse acide. Proteina și produsele grase nu fac o echipă bună, procesarea lor durează foarte mult. Adaugă salată sau alte verdețuri când consumi proteină, ultima are nevoie de timp pentru a fi digerată. Pastele se recomandă a fi combinate cu legume, iar alimentele proteice nu fac o combinație tocmai bună cu laptele. Drojdia încetinește funcția intestinelor, sucurile acidulate conțin prea mult zahăr, așa că, mai bine evită-le. Excesul de alcool ajută, din păcate, la creșterea rapidă a numărului de kilograme. Consumă mai puțin orez și paste.
Alimente pentru slăbit
- Consumă proteină. Aici enumerăm: carnea de pui, de curcan, peștele, fructele de mare sau oul. Acestea susțin masa musculară și ajută la menținerea sațietății.
- Alge fibre. Legumele și fructele bogate în fibre susțin activitatea tractului intestinal.
- Produse lactate fermentate. Ia de la ele aportul de calciu, vitamine și minerale.
- Alimente care ard grăsimi: turmeric, ghimbir, usturoi etc.
- Hidratează-te corect. Nu uita să menții nivelul optim de apă în organism pentru o bună funcționare a rinichilor, pielii etc.
- Cafea și ceai verde. Sunt considerate produse ce stimulează arderea grăsimilor
- Citrice. Sunt bogate în fibre și acizi.
- Pudra proteică. Este un supliment alimentar preferat în special de sportivi. Aceasta menține masa musculară, restabilește metabolismul și menține pofta de sațietate.
Combinații sănătoase
Putem asocia mai multe alimente pentru slăbit, iar efectul va fi sănătos. De exemplu: proteinele cu fibrele au rolul de a menține sațietatea. Grăsimile bun și fibrele prelungesc această stare de sațietate.
Terciul de ovăz cu lapte au grijă să fie echilibrată digestia. Energia și accelerarea metabolismului se ia din combinația ceaiului verde cu lămâie.
Merele cu untul de arahide ajută la echilibrarea zahărului în sânge și la reducerea poftei de mâncare.
Iaurt grecesc și fructe de pădure, perfect pentru stimularea metabolismului. Broccoli și orice tip de proteină asigură un nivel optim de fibră ceea ce duce la reducerea în kilograme.